Geoană, despre scenariul lui Lăzăroiu: „Dacă USL mă propune premier, e o altă conversație. Sunt un personaj redutabil”. VIDEO

Publicat: 12/11/2012, 15:17
Actualizat: 09/08/2015, 04:32

Avansat de consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu drept variantă de premier din partea PSD, chiar și numai la nivel teoretic, mai bună decât Victor Ponta, Mircea Geoană spune că nu ar exclude acest scenariu după 9 decembrie, cu condiția ca propunerea să vină din partea USL, nu a lui Traian Băsescu.

„E o încercare de a crea disensiuni și teamă în tabăra USL. Rolul domnului Lăzăroiu e acela de a crea bombițe”, „de a crea puțin venin la nivelul USL”, a justificat Mircea Geoană, pentru gândul, comentariul lui Sebastian Lăzăroiul de la Gândul LIVE.

În opinia fostului lider PSD, „în mod normal, cel care conduce partidul e îndrituit să meargă pe această funcție dacă USL câștigă alegerile (cu peste 50%, n.red.). Dacă USL nu face, Doamne-ferește, 50%, e altceva, atunci intrăm într-o discuție despre rolul președintelui”. Geoană nuanțează însă în scenariul în care numele său ar fi avansat din propriul partid. „Dacă o propun cei din USL, e o altă conversație”, spune Geoană care se autodefinește drept „un personaj redutabil”, care „e capabil să aibă orice funcție”, cu o precizare însă: „Eu nu sunt de capul meu”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Simion explică modul în care va oferi românilor apartamente ieftine
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cum vede George Simion apărarea României în cazul unui război. Ce părere are despre Putin,...
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat...
Anca Țurcașiu, ipostază senzuală la plajă! Are 53 de ani, dar i-a fascinat pe toți...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Doi copii, spulberați de un adolescent de 16 ani, în Pantelimon! Una dintre victime nu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce categorie de permis îți trebuie pentru a tracta, legal, o remorcă sau o rulotă?
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Nu te vom uita! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă a făcut accident...
Chiftele cu dovlecei și telemea. Rețeta care vă face să uitați de carne
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Minivacanța în august 2024: Românii se vor bucură de 4 zile libere
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Mineralele metalice din adâncul oceanului generează „oxigen întunecat”